Poliția a reținut 21 de persoane suspectate de trafic de droguri

Poliția a reținut 21 de persoane suspectate de trafic de droguri
Publicat: 30/05/2014, 10:09
Actualizat: 29/03/2019, 16:44

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Sibiu, Luciana Balteș, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că 21 de persoane dintre cele audiate, joi, la sediul DIICOT Sibiu au fost reținute pentru 24 de ore.

Suspecții sunt acuzați de trafic de droguri de risc și mare risc și pentru constituirea unui grup infracțional în vederea săvârșirii acestor infracțiuni.

Cele 21 de persoane vor fi prezentate, vineri, instanței cu propunere de arestare preventivă.

Șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Sibiu, Sebastian Veștemean, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că s-au făcut 32 de descinderi la adrese din Sibiu și București, pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate care se ocupa cu traficul și introducerea în țară de droguri de risc și de mare risc.

„Membrii grupării acționau în municipiul Sibiu și municipiul București. Acuzațiile care li se aduc sunt trafic de droguri de risc și de mare risc și constituire în grup infracțional în vederea săvârșirii acestui gen de infracțiuni. Au fost confiscate sume de bani și cantități însemnate de droguri de la domiciliile suspecților: canabis, droguri etnobotanice și droguri sintetice”, a afirmat Sebastian Veștemean.

Potrivit acestuia, drogurile erau vândute pe stradă și în diferite localuri, la clienți tineri, cu vârste de până la 30 de ani.
Sebastian Veștemean a precizat că grupul infracțional s-a dezvoltat începând din ianuarie 2013, după destructurarea altei rețele din municipiul Sibiu.

„Este cel mai important grup destructurat de anul acesta. Având în vedere numărul mare de suspecți și bunurile confiscate în urma perchezițiilor este unul dintre cele mai importante de la nivelul județului Sibiu. Rețeaua s-a extins începând cu luna ianuarie 2013, când a fost destructurată o altă rețea la Sibiu. Practic, ei au intrat pe locul lăsat liber de cei arestați de noi atunci”, a declarat șeful SCCO Sibiu.

Surse din cadrul anchetei au precizat, corespondentului MEDIAFAX, că în urma perchezițiilor au fost confiscate șapte mașini de lux, patru kilograme de droguri și aproape 150.000 de lei, atât de la Sibiu, cât și de la București.

În dosar sunt suspectate 32 de persoane, din care două sunt minore, restul având vârste între 18 și 35 de ani, iar alte câteva zeci de persoane au calitatea de martor în dosar. Unii dintre suspecți și martori au fost deja duși la audieri la sediul DIICOT Sibiu, alții urmând a ajunge aici.

Gramul de canabis se vindea cu prețuri pornind de la 50 de lei, iar în Sibiu zona de desfășurare era cartierul Valea Aurie.
Drogurile erau introduse în țară în colete cu valoare mică, iar rețeaua din Sibiu se aproviziona de la cea din București.

Diana Stancovici, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o...